+40 364 149 715
  • Romania
  • English
  • French
  • German
Ne găsiți și pe:

Obiective turistice

Mănăstirile franciscane sunt construite de obicei impreună cu biserica. La fel s-a întămplat și la Dej, deoarece prima sarcină a călugărilor a fost aceea de a construi un lăcaș de cult. Prima biserică franciscană a fost construită în anul 1715, având hramul Sfântul Anton de Padova. Lucrările de edificare a bisericii au fost începute după construirea unei părți a ansamblului mănăstirii și, anume, aripa estică.

Credincioșii romano-catolici din Dej neavând nici paroh, nici biserică parohială, veneau la slujbele oficiate de Biserica ordinului franciscan, în baza unei întelegeri.

Biserica romano-catolică actuală a fost construită în perioada 1726-1730, fiind ridicată în continuarea mănăstirii și funcționând ca un tot unitar. Piatra de temelie a fost așezată în mai 1726, în prezența guvernatorului Zsigmond Kornis, care îndeplinea, în același timp și funcția de prim-procator al Ordinului. Corul bisericiii a fost construit prin 1730, urmat de navă și de coridonul dinspre mănăstire. În 1732 a fost ridicată tribuna vestică, iar în anul următor biserica a fost zugrăvită și înzestrată cu bănci, pentru ca în 1734 să fie instalată orga.

Biserica este construită în stil baroc fiind opera arhitectului Eisembach György János. Intrarea în curte, din piața Bobâlna, se face sub o poartă monumentală pe fațada căreia se află un mozaic reprezentând fondatorul Ordinului franciscan, Sfântul Francisc de Assisi.

Biserica este dispusă pe axa est-vest. Fațada bisericii cu intrarea dinspre vest are alăturat un turn-clopotniță cu înălțimea de 45 m. La interior biserica dispune de o singură navă delimitată la intrare cu uși, formând un mic pronaos. În acest mic hol se află două altare laterale, unul închinat Sfintei Fecioare Maria, iar celălalt închinat Sfântului Anton de Padova. Intrând în naos, pe cele două laterale sunt dispuse un număr de șapte altare construite în stil baroc. Trei dintre aceste altare datează din anii 1730-1740. Altarul principal al Sfântului Anton de Padova și amvoul au fost sculptate de tâmplarul Heinrich Wasermann. Lucrările acestuia au început în anul 1735 și a fost finalizat în anul 1746. în 1744, pe lângă pictura centrală a altarului , reprezentându-l pe Sfântului Anton de Padova, a fost decorat cu tablourile Sfântului Iosif, al Maicii Domnului, Icoana răstignirii și a regilor maghiari Sfântul Ladislau și Sfântul Emeric. Actualul tablou central al altarului a fost pictat de către artistul Alexandru Szopos, în perioada interbelică.



  • image description
  • image description
  • image description
  • image description
  • image description

ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEJ
Str. 1 Mai nr. 2, Dej

Telefon: +40 364/ 149 715
Adresa email: cniptdej@gmail.com

www.inforegio.ro
Investim in viitorul tau! Proiect selectat in cadrul Programului Operational Regional si cofinantat de Uniunea Europeana prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala.
Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei
Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro

Copyright 2015 - 2024. UAT Dej