+40 364 149 715
  • Romania
  • English
  • French
  • German
Ne găsiți și pe:

Obiective turistice

este situat pe teritoriul localității Mănăstirea. Bazele castelului s-au pus între anii 1553 și 1593, când a fost construită clădirea principală de către Kristof Keresztúri, arhitectura acesteia fiind în stil renascentist.

În anul 1673 a fost ridicat cel de-al doilea etaj al clădirii principale de către Gaspar Kornis. Clădirea castelului se afla în partea sudică a curții. Turnurile clădirii principale (în număr de 3) aveau formă octogonală. În anul 1680, fiul său, Zsigmond Kornis, a finisat castelul și a adăugat bastioane, unul în formă de pană și unul de poartă. Tot el a reparat castelul de pagubele produse în timpul revoltei Curuților de la începutul secolului al XVIII-lea. În anul 1720 a fost refăcut turnul de la intrare. Tot atunci, tavanele încăperilor au fost decorate cu fresce. Înainte de Primul război mondial, Kornis al V-lea părăsește castelul.

Sub mâna comuniștilor, biblioteca de la castel este golită, iar cărțile au fost arse în curte. O parte din țărani au reușit să salveze câteva cărți, care, din nefericire, au fost strânse din nou de către comuniști și arse. Împreună cu cărțile au fost arse și exponate din muzeu (animale împăiate).
Castelul a mai fost faimos pentru copia icoanei făcătoare de minuni de la Nicula. Icoana era amplasată deasupra porții, în partea interioară a turnului. Icoana a dispărut în jurul anului 2004. În anul 1975-1976, castelul primește o ultimă renovare din partea comuniștilor.
În momentul de față, castelul este lăsat în paragină. Terenul, cuprinzând ruinele castelului și școala (construită la sfârșitul secolului al XIX-lea), au fost revendicate de fiica lui Kornis Karoly (în vârstă de 88 de ani), cu scopul de a le recondiționa și pentru a le folosi în scop turist



  • image description
    Castelul Kornis

Cauta

Find more about Weather in Dej, RO
pret-benzina.ro

Trafic web

ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEJ
Str. 1 Mai nr. 2, Dej

Telefon: +40 364/ 149 715
Adresa email: cniptdej@gmail.com

Abonati-va la newsletter
CAPTCHA Image [ Different Image ]

Pentru cele mai noi informatii.

www.inforegio.ro
Investim in viitorul tau! Proiect selectat in cadrul Programului Operational Regional si cofinantat de Uniunea Europeana prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala.
Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei
Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro

Copyright 2015 - 2018. UAT Dej