+40 364 149 715
  • Romania
  • English
  • French
  • German
Ne găsiți și pe:

Obiective turistice

Situată în satul Vad, protopopiatul Dej, biserica, monument istoric având hramul “Adormirea Maicii Domnului” , a fost ridicată de Voievodul moldovean Ștefan cel Mare, pe ruinele unei vechi sihastri construită de Balc și Drag pe la sfârșitul secolului XIV, neștiindu-se însă data concretă de atestare. Cei mai multi istorici vorbesc despre sfârșitul anilor 1400 începutul anilor 1500.

În lipsa unui hrisov sau a orcărui alt act doveditor, incercarea de a stabili anul construirii ei rămane un veritabil farmec al căutării. Certitudinea construirii în epoca celor doi mari voievozi există însă.

Tradiția și elementele stilistice imprimate ctitoriei ștefaniene de la Vad cofirmă edificarea bisericii la sfârșitul secolului XV-lea, cănd devine reședință episcopală, cu ierarhi sfințiți la Suceava, dependenți direct de Mitropolia Moldovei.

Biserica este realizată din piatră brută, planul triconic cu abside laterale semicirculare, împărțit în naos, pronaos ,și altar, o face asemănătoare monumentelor moldovenești din prima parte a domniei lui Ștefan cel Mare, în vreme ce altarul poligonal de factură gotică, o apropie de arta ardeleană. De remarcat portalele specific moldovenești, în arc frânt pe fațada vestică și dreptunghiulare cu baghete între pronaos și naos. Toate încăperile bisericii au fost acoperite cu bolți gotice, dar în prezent în absida altarului se conservă o boltă pe nervuri de formă stelară ce se încheie cu un scut heraldic. Pictura veche nu se păstrează ci doar un mic fragment de pictură în partea de apus a altarului, deasupra proscomidiarului, reprezentând chipul unui sfănt. În anul 1531 episcopul Anastasie donează bisericii episcopale o icoană îmbrăcată în argint aurit reprezentand pe Sfantul Nicolae, icoana se află în present in colecțiile Muzeului Național de Artă a României. Exteriorul bisericii este simplu, tencuit, de un alb imaculat, cu piatră fățuită la colturi, iar acoperișul din șindrilă.

În secolul XVIII Episccopia Vadului pierde din importanță menținându-se doar ca mănastire, iar în 1717, biserica a fost distrusă de tătari, fiind refăcută abia după mai multe decenii.

În ultima vreme ctitoria ștefaniană de la Vad, una dintre cele mai vechi biserici de piatră ale românilor transilvăneni, a funcționat doar ca monument istoric și restaurant de Direcția Monumentelor Istorice.

La inițiativa Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andrecuț, s-a redeschis vechea ctitorie a lui Ștefan cel Mare, și funcționează ca mănăstire, având o obște de 3 viețuitori, din 1 februarie 2012.



  • image description
    Mănăstirea Ștefan Vodă din Vad
  • image description
    Mănăstirea Ștefan Vodă din Vad
  • image description
    Mănăstirea Ștefan Vodă din Vad

Cauta

Find more about Weather in Dej, RO
pret-benzina.ro

Trafic web

ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEJ
Str. 1 Mai nr. 2, Dej

Telefon: +40 364/ 149 715
Adresa email: cniptdej@gmail.com

Abonati-va la newsletter
CAPTCHA Image [ Different Image ]

Pentru cele mai noi informatii.

www.inforegio.ro
Investim in viitorul tau! Proiect selectat in cadrul Programului Operational Regional si cofinantat de Uniunea Europeana prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala.
Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei
Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro

Copyright 2015 - 2018. UAT Dej