+40 364 149 715
  • Romania
  • English
  • French
  • German
Ne găsiți și pe:

Expoziția LEGO ,,Ethnologia Galactică- 2019” la Muzeul Municipal Dej

  • Acasa
  • Stiri
  • Expoziția LEGO ,,Ethnologia Galactică- 2019” la Muzeul Municipal Dej
Expoziția LEGO ,,Ethnologia Galactică- 2019” la Muzeul Municipal Dej

            Primăria Municipiului Dej prin Muzeul Municipal Dej în colaborare cu Asociaţia Brickenburg organizează cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului o expoziție de LEGO, privită ca un bun prilej de joacă dar și un program educațional inedit.
            Expoziția ,,Ethnologia Galactica-2019” sau Expoziția de vara Brickenburg marchează punctul estic extrem al marilor expoziții internaționale din Uniunea Europeană dedicate hobby-ului LEGO(R), alte secțiuni ale acesteia putând fi descoperite la Muzeul Municipal Dej, în perioada 23 mai – 22 iunie 2019 (https://lan.lego.com/calendar/event/2147-brickenburg-a-new-way-to-play-the-classic-time-of-legor-as-a-system/).
            Este îndeobște cunoscut în zilele noastre, la nivel mondial, că atunci când se vorbește despre LEGO(R), nu se are în vedere doar o jucărie, ci un întreg sistem care are reverberații într-o sumedenie de sectoare sociale. De la joacă la educație, de la educație la știință și artă, de la știință și artă la integrare sociala și înaltă tehnologie. Este greu de conceput astăzi, că sistemul LEGO(R), preluat și utilizat în prezent într-o mulțime de domenii
           – multe fără nici o legătura cu piesele care compun jucăria – a avut nevoie de mai mult de 30 de ani pentru a fi gândit, pentru a fi propus societății, pentru a fi înțeles și în final pentru a fi acceptat și pentru a avea succes. De asemenea, a fost nevoie de încă 20 de ani pentru a fi larg preluat și a fi considerat de la sine înțeles. La sfârșitul anilor 40 - începutul anilor 50 ai secolului trecut, două idei revoluționare au fost luate în considerare de către o mică afacere familială daneză, care ulterior a devenit ,,creatoarea jucăriei mileniului” și a avut un impact uriaș asupra civilizației contemporane prin patentele pe care le-a inventat, dezvoltat si înregistrat.
Aceste idei sunt:
           - Utilizarea cărămizii standard de plastic, aplicat în domeniul jocurilor și jucăriilor
           - Conceperea unei jucării sistemice care să fie în măsură să acopere o paletă largă de preocupări sociale
           Ideile menționate au fost primite cu scepticism și chiar cu ironie, deoarece la vremea respectivă, materialele din care erau făcute jucăriile erau cele clasice, lemnul și metalul, plasticul nefiind considerat îndeajuns de rezistent și în măsură să justifice schimbarea unor linii de producție. Pe de altă parte, jucăriile erau privite în mod individual și de natură a fi folosite într-o lume abstracta a imaginației. La nivel social, fiind luată în considerare o tradiție de aproape 300 de ani în domeniul jucăriilor ,,moderne”, era de neconceput o schimbare de viziune.
           Segmente ale lungului drum de la idee la schimbarea concepției sociale, acoperind o perioada de mai mult de 50 de ani, vor putea fi descoperite de către vizitatorii secțiunii istorice a expoziției de vara a Asociației Brickenburg – Ethnologia Galactica - găzduite de Muzeul Municipal Dej sub numele „Joaca într-o nouă paradigma – perioada clasică a sistemului LEGO(R)”.
           Programul de vizitare al expoziției, în perioada 23 mai-22 iunie 2019, este de marți până sâmbătă între orele 8.00-16.00.

Cauta

Find more about Weather in Dej, RO
pret-benzina.ro

Trafic web

ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEJ
Str. 1 Mai nr. 2, Dej

Telefon: +40 364/ 149 715
Adresa email: cniptdej@gmail.com

Abonati-va la newsletter
CAPTCHA Image [ Different Image ]

Pentru cele mai noi informatii.

www.inforegio.ro
Investim in viitorul tau! Proiect selectat in cadrul Programului Operational Regional si cofinantat de Uniunea Europeana prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala.
Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei
Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro

Copyright 2015 - 2019. UAT Dej