Date istorice

Municipiul Dej se află în zona de confluență al celor două Someșuri. Valea Someşurilor a constituit o atracţie pentru om din cele mai vechi timpuri. Primele comunităţi umane preistorice s-au așezat aici în epoca neolitică, iar artefacte descoperite pe teritoriul actual al oraşului Dej datează din jurul anului 5.500 î. Hr., ele fiind descoperite în cartierul Viile Dejului și în pădurea Bungăr.

În epoca metalelor au avut loc evoluții demografice complexe încheiate cu cristalizarea civilizaţiei dacice. Valea Someşurilor a fost parte integrantă în această evoluţie istorică, mărturie fiind descoperirile arheologice dacice. Din această perioadă datează mai multe zone de locuire dacică și o cetate construită pe Dealul Florilor. Fortificaţia a funcţionat din a doua jumătate a secolului al IX-lea î. Hr. până în secolul al VII-lea î. Hr. Aşezările fortificate, precum cea descoperită la Dej, funcționau pe lângă centrele unor șefi de uniuni de triburi dacice. Centrul politico-militar existent aici organiza exploatarea sării şi asigura protecţia comerţului cu sare pe Valea Someşului.

În urma războaielor daco-romane și a creării provinciei Dacia de către împăratul Traian (97-117), teritoriul orașului s-a aflat în interiorul provinciei, dar și în imediata apropiere a limesului roman construit pe râurile Someș. Având în vedere apropierea de cele două castre de la Căşeiu (SAMVM) şi Gherla (CONGRI) precum şi zăcămintele de sare, la confluenţa Someşurilor s-a format o comunitate în perioada Daciei romane, pusă în legătură cu exploatarea și transportul sării.

Din epoca romană datează mai multe descoperiri, printre care: drumul roman care venea de la Napoca și se ramifica spre castrele de la Căşeiu şi Ilişua; pilonii podului roman de peste Someş; conducte romane de aducţiune a apei pe Dealul Sfântu Petru şi în albia Văii Salcă; turnuri de observare şi apărare pe Dealul Viilor şi Dealul Mulatău; brăzdare de plug datate în secolele II-III d. Hr. din Ocna Dej și o villa rustica (fermă)  descoperită la Pintic, localitate aflată în componența municipiului Dej. În Muzeul Municipal Dej pot fi văzute numeroase artefacte atât din preistorie, cât și din antichitatea daco-romană.

După retragerea armatei și administrației romane, din anii 271-275, în spațiul fostei provincii Dacia a rămas o populaţie puternic romanizată. Din acea perioadă post-romană, la Dej a fost descoperit un opaiţ paleocreştin din bronz, o piesă unică în cadrul descoperirilor paleocreştine din România şi chiar din Europa. Opaiţul se remarcă prin ornamentaţia cu simboluri creştine, compusă dintr-o cruce înscrisă într-un chenar romboidal, cu doi butoni laterali. În partea superioară a crucii se află un porumbel cu aripile întinse, simbol al Sfântului Duh. Această descoperire arată existența unei populații romanizate și creștine pe teritoriul orașului de azi.

La începutul Evului Mediu, teritoriul orașului Dej și zăcămintele de sare de aici au făcut parte din voievodatul lui Menumorut. Apărarea drumului sării era asigurată de câteva fortificații, precum: cetățile de la Ocna Dej și Cuzdrioara și punctele întărite de la Uriu și Urișor, localități din apropiere.

Dezvoltarea economică și urbanistică a Transilvaniei s-a realizat cu ajutorul coloniştilor germani (hospites=oaspeți). Primii hospites au ajuns în zona Dejului în anii 1141-1143, fiind locuitori ai Olandei şi Flandrei care au pătruns dinspre Satu-Mare. Aceşti colonişti plecaţi din cauza inundațiilor mării s-au așezat și aici, întemeind orașul Dej, ca de altfel toate orașele Transilvaniei. Noii veniți au practicat diferite meșteșuguri, exploatarea și comercializarea sării și totodată au adus şi implementat relaţii de producţie şi tehnici de lucru noi. În scurt timp localitatea a căpătat un aspect urban.

Numele aşezării a fost menţionat pentru prima dată într-un document în limba latină, datat în anul 1214, cu toponimicul Dees, ca loc de extragere și îmbarcare a sării. Dejul a existat şi s-a dezvoltat cu mult înainte de prima sa atestare documentară. Anul 1214 nu este decât momentul în care se consemnează în scris ceea ce exista de mult timp în realitate.

Referitor la originea și semnificația numelui orașului există mai multe ipoteze. Prima susține că numele orașului provine din slava veche, unde ,,desaˮ înseamnă loc băltos, apătos sau bogat în apă. O ipoteză de dată mai recentă explică numele Dejului din toponimicul geto – dac ,,dizos” care înseamnă zid, dig sau fortificaţie. Cea de-a treia teorie consideră că numele orașului provine de la numele unei personalități locale, a unui conducător. Denumirea Dej ar fi hipocoristicul lui Desimir (lb. sârbă=marea dorinţă), Desiaslav (în bulgara veche desiati=descoperire şi slava=glorie). Dovada s-ar găsi şi în numele localităţii Desmir/Dezmir (jud. Cluj) preluat de la numele slav Desimir.

În perioada Voievodatului Transilvaniei (secolul al XII-lea-1541), Dejul a fost o aşezare de tip urban, un oraş regal care şi-a datorat importanţa zăcămintelor de sare şi a poziţiei sale geografice. Orașul a primit largi privilegii, o administraţie proprie a cărei autoritate era îngrădită de comitetele Cămării de sare, însă, a formulat de mai multe ori acte în numele şi în interesul locuitorilor oraşului.

Regii maghiari și voievozii Transilvaniei au acordat orașului numeroase privilegii, ceea ce a permis o dezvoltare economică continuă. Unul dintre acestea este actul privilegial, din anul 1475, care poartă semnătura regelui Matia Corvin, prin care scutește locuitorii lui credincioși din Dej și Ocna Dej de la plata tuturor taxelor și impozitelor.

În secolele XVI-XVII, orașul Dej a fost prins în mai multe conflicte politico-militare. Cel mai dificil moment pentru oraș a început în septembrie 1601, când trupele imperiale conduse de generalul Gheorghe Basta au atacat și jefuit oraşul Dej, după care între anii 1602-1603, o parte din armata imperială a staţionat pe Dealul Florilor. În urma atacurilor populaţia orașului a fost decimată, supraviețuind doar şaizeci de familii.

La jumătatea secolului al XVII-lea rolul orașului Dej a crescut datorită prezenței aici a principilor Gheorghe Rákóczi I și Gheorghe Rákóczi al II-lea care au avut un palatul princiar în edificiul numit ,,Casa Rákóczianăˮ. În timpul principelui Mihai Apafi I, Dejul a primit statutul de oraș nobil și o nouă Constituție, prin care orașul era scutit de sarcinile publice, dar nu era independent față de autoritățile comitatului.

Regimul habsburgic instaurat în Transilvania, la începutul secolului al XVIII-lea, a favorizat dezvoltarea unui sistem de învățământ la care puteau participa și românii. Apariția unei elite intelectuale românești a permis formarea unei conștiințe naționale și afirmarea luptei politice naționale a românilor din Transilvania pentru drepturi egale cu celelalte naționalități: maghiarii, sașii și secuii. În orașul Dej, în secolul al XVIII-lea, funcţiona o Școală elementară frecventată și de români. Printre susţinătorii acesteia au fost negustorii dejeni Vasile Moşea şi Sigismund Danciu, donatori ai unor sume consistente de bani în anii 1750 şi 1758. Autorităţile austriece erau interesate şi de şcolarizarea viitorilor lucrători de la ocnele de sare. La Ocna Dej a fost o şcoală românească de bună calitate care a dat personalităţi încă din secolul al XVIII-lea, precum Ioan Bob din Orman (1739-1830), episcop al Blajului între anii 1782-1830.

În timpul revoluției de la 1848-1849, orașul Dej a fost teatrul confruntărilor militare dintre armata maghiară și armatele imperiale conduse de colonelul austriac Karl Urban, din care au făcut parte Regimentele de graniță românești și cetele țăranilor români. Odată declanșate ostilitățile dintre austrieci și maghiari, orașul Dej s-a aflat sub ocupația alternativă a celor două tabere. Cea mai mare bătălie pentru controlul Dejului a avut loc în 24 noiembrie 1848, în pădurea Bungăr și a continuat pe teritoriul orașului. În această bătălie au căzut peste 150 de oameni. În memoria lor a fost ridicat monumentul ,,Leul adormitˮ, dezvelit în 2 iulie 1889.

Pe lângă frământările social-politice și militare care au culminat cu Revoluția de la 1848-1849, secolul al XIX-lea a fost pentru orașul Dej o perioadă de profunde transformări edilitare (sunt construite majoritatea clădirilor din centrul istoric) și lucrări de modernizare pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale locuitorilor. Dintre aceste realizări amintim: edificarea Prefecturii comitatului (cu un singur etaj în 1830, iar în forma actuală între anii 1896-1897); inaugurarea clădirii Primăriei orașului (azi Cercul Militar, în decembrie 1861); Spitalul ,,Rudolf” (19 mai 1862); Teatrul (1886); Palatul de Justiție (1894); Biserica Greco-Catolică (de pe strada Regina Maria, 1896); Cazarma (azi clădirea Bazei 4 Logistică); inaugurarea Liceului ,,Andrei Mureșanu” (20 decembrie 1900) etc.

În timpul Primului Război Mondial, o parte din tinerii dejeni și feciorii din împrejurimi au fost înrolați în Regimentul 32 Honvezi din Dej. În efectivele acestuia se aflau mai mulți ofiţeri şi subofiţeri români, dintre care și câţiva cunoscuţi fruntaşi ai românilor din oraşul Dej: dr. Iosif Boca, Ioan Anca, Ioan Moldovan, dr. Victor Micşa, Victor Roman, Mihail Ioanoviciu, dr. Ioan Mezei, dr. Romul Micşa, Iuliu Micşa, Alexandru Bărbos, Octavian Filipan, şi Augustin Şliam. În cimitirul de pe Dealul Florilor își dorm somnul de veci 504 militari căzuți în timpul războiului.

Realizarea unirii Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, a fost expresia unei concepţii politice, în care au fuzionat componentele doctrinei naţionale româneşti, ideologia democraţiei universale şi valorile care au triumfat la sfârşitul Primului Război Mondial.

Odată cu înfrângerea Puterilor Centrale şi a prăbuşirii Imperiului Austro-Ungar, mişcarea naţională a românilor din Transilvania s-a amplificat. Activitatea desfăşurată de către Teodor Mihali, Alexandru Vaida Voevod şi Ștefan Cicio-Pop, împreună cu fruntaşii locali ai mişcării naţionale, a făcut din oraşul Dej unul dintre centrele cele mai importante ale mişcării unioniste. Oraşul Dej şi comitatul Solnoc-Dăbâca au fost reprezentate la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia cu o delegaţie impresionantă formată din 68 de delegaţi aleşi din comitat și  11 delegaţi aleși din oraşul Dej.

În oraşul Dej, vestea unirii de la Alba Iulia a fost sărbătorită cu mare bucurie. Garda Naţională românească a intrat în Biserica Greco-Catolică cu drapelul tricolor şi acesta a fost sfinţit de preotul George Mânzat. Apoi toată suflarea românească din oraş şi împrejurimi s-a adunat în piaţa centrală a oraşului unde au fost organizate alte ceremonii.

Perioada interbelică a adus orașului Dej importante transformări care i-au permis dezvoltarea și modernizarea. În urma reformei administrative din anul 1925, Dejul a devenit reședința județului Someș care a cuprins 261 de localități rurale și două orașe (Dejul și Gherla). Dejul a intrat în a doua etapă de transformare edilitară.

Din mai 1920, orașul a fost condus de primarul dr. Pop Cornel, care a dat dovadă de bun gospodar, atrăgându-şi simpatia tuturor dejenilor. Munca sa cinstită şi dezinteresată pentru binele şi dezvoltarea oraşului a captat încrederea cetăţenilor fără deosebire de etnie sau religie. În anul 1925 a înfiinţat muzeul oraşului şi a donat o serie de obiecte arheologice adunate în timp; a finanţat săpăturile arheologice de la castrul roman de la Căşeiu pentru a îmbogăţi colecţiile muzeului. A construit şi înfiinţat şcoala din satul românesc Valea Codorului; a amenajat un nou ştrand de agrement în parcul mare; a modernizat arena sportivă şi a construit un pavilion de patinaj, în care funcţiona la etaj o şcoala de pictură. A sprijinit moral şi financiar apariţia, în anul 1926, a singurei monografii a oraşului Dej, în limba română; a înfiinţat ziarul „Someşul” (1923); a construit și modernizat uzina de apă și sistemul de alimentare al orașului.

Al Doilea Război Mondial a adus locuitorilor orașului Dej multă suferință, deoarece liniștea și prosperitatea interbelică au fost spulberate. După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, orașul Dej și județul Someș au făcut parte din teritoriile cedate Ungariei. În 8 septembrie 1940 s-a instalat în Dej administrația horthystă care a luat măsuri discriminatorii împotriva românilor și evreilor. Mulți români au fost nevoiți să se refugieze în România, părăsindu-și casele, bunurile și locurile natale. În 3 mai 1944 autoritățile orașului au declanșat acțiunea de ghetoizare a evreilor în pădurea Bungăr. Au fost trimiși în lagărele morții 7674 de evrei din Dej și din localitățile județului Someș.

Spre sfârșitul războiului, orașul Dej a fost eliberat de armatele româno-sovietice în 15 octombrie 1944, punându-se capăt unui regim dur de ocupație horthystă militară. Sfârșitul războiului a însemnat instaurarea regimului comunist în Europa centrală și de est. Regimul comunist a adus cu sine multe transformări în viața politică, administrativă și economică a orașului. În plan politic, mulți fruntași au căzut victimă regimului, așa cum s-a întâmplat cu fostul primar dr. Pop Cornel care a murit în închisoarea Văcărești în anul 1953. O altă personalitate, Alexandru Vaida Voevod, a fost arestat, în 24 martie 1945, de autoritățile comuniste și anchetat de temutul ofițer de securitate Gheorghe Crăciun. În 1946 a fost pus în arest la domiciliu la Sibiu unde și-a petrecut restul vieții, până la moartea sa în anul 1950.

În plan economic, Dejul a fost supus unui proces de industrializare la fel ca întreaga țară, fiind construite sau modernizate mai multe unități economice: Fabrica ,,Refractaraˮ, Combinatul de Celuloză și Hârtie, Întreprinderea de Fibre Artificiale (IFA), Fabrica de mobilă, Depoul Dej-Triaj, Cooperativa meşteşugărească ,,Progresul”, Fabrica ,,Protanˮ, Fabrica de conserve ,,11 Iunie” și Salina Ocna Dej. În domeniul edilitar și urbanistic, regimul comunist și-a pus amprenta asupra orașului Dej fiind construite mai multe cartiere de blocuri: Dealul Florilor, Simion Bărnuţiu, Ştefan cel Mare, 1 Mai și Triaj.

Un eveniment tragic care a marcat istoria orașului a fost reprezentat de inundațiile catastrofale din mai 1970, când toate zonele joase ale orașului s-au aflat sub ape și au murit înecate 6 persoane. Pagubele materiale au fost însemnate, dar în scurt timp viața orașului a revenit la normal.

Anul 1989 reprezintă un moment de răscruce pe parcursul căruia regimurile comuniste din Europa s-au prăbuşit în lanţ. Prăbuşirea regimului comunist din România a fost trăită şi în municipiul Dej, dar, din fericire, aici nu au existat evenimente tragice care să facă victime şi vărsare de sânge, cu toate că în oraş existau numeroase efective militare şi de miliţie. Dejenii s-au solidarizat cu demonstranţii timişoreni, fiind influenţaţi de afişele cu lozinci împotriva dictaturii care au apărut în oraş şi în întreprinderi.

În cei 25 de ani de la revoluție, în municipiul Dej au avut loc numeroase transformări. În plan economic s-a trecut la privatizarea întreprinderilor de stat, s-a creat un mediu pentru economia de piață, au fost înființate noi unități de producție cu capital autohton și străin, au apărut multe întreprinderi mici și mijlocii. Au fost modernizate instituțiile de învățământ sau construite altele noi, a fost modernizată infrastructura orașului și s-au creat condițiile unei dezvoltări economice susținute.

Informații oferite de dl. prof. Constantin Albinetz