Salina Ocna Dej este situată în nord-vestul Câmpiei Transilvaniei, în județul Cluj, la aproximativ 3 km de orașul Dej, într-o regiune colinară aflată chiar la confluența Someșului Mare cu Someșul Mic. Salina face parte din Societatea Națională a Sarii (SALROM București), comercializând sare gemă industrială și alimentară.
În această regiune a Transilvaniei există mari resurse de sare, ce zac în adâncime, având grosimi de sute de metri. Obiectivele principale de activitate desfașurate la Salina Ocna Dej sunt extragerea, prepararea și apoi comercializarea sării geme atât pe piața internă, cât și pentru exportul în țările vecine României. În prezent, extragerea resurselor interne ale salinei se face din Mina Transilvania, care funcționează din anul 1979. În urma descoperirilor arheologice s-a ajuns la concluzia că încă de pe vremea romanilor se practica exploatarea sării în Ocna Dej, aceasta devenind de-a lungul timpului o tradiție. În anul 1882 s-a realizat prima amenajare modernă a locației, iar în anul 1903, după construirea căii ferate Cluj – Dej s-a realizat și primul export de sare. Întrucât funcționa ca și spațiu de extragere a sării încă din perioada stăpânirii romane pe teritoriul românesc, conform izvoarelor și monografiilor istorice, aici a fost construită în trecut o fortificație cu rol de apărare: Castrul Roman de la Gherla.
Salina Ocna Dej este și în prezent exploatată, însa o parte din ea a fost amenajată în scopuri turistice și medicale. Accesul în mină se realizează prin intermediul unor microbuze, special puse la dispoziție pentru turiștii care vor să viziteze mina sau să urmeze un anumit tratament în interiorul ei. Intrarea în salină se face printr-un sistem special amenajat pentru ca aerul cald să nu pătrundă în interior.
Aflată la o adâncime de aproximativ 80 de metri, salina cuprinde o bază de agrement unde au fost amenajate diverse facilități pentru turiștii care vor să își petreacă timpul aici într-un mod plăcut. Există în interiorul salinei spații speciale pentru servirea mesei, leagăne, balansoare, tobogane și chiar un teren de fotbal. O atracție turistică importantă din Salina Ocna Dej este și biserica ridicată aici în anul 2000, după o arhitectură bizantină, cu detalii și ornamente sculptate în sare. Detaliile arhitecturale sunt influențate în cea mai mare măsură de opera lui Brâncuși, iar catapeteasma bisericii urmează modelul tradițional fiind sculptată în lemn de tei.
E-mail: salina@salinaocnadej.ro
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEJ
Str. 1 Mai nr. 2, Dej
Telefon: +40 364/ 149 715
Adresa email: cniptdej@gmail.com